Poziţia copilului / Child's Pose (2013)

General
Filename.........: Poziţia.copilului.aka.Child's.Pose.2013.NTSC.RETAIL.DVD9-NoGrp
Container........: DVD Files
Duration.........: 112 min
Size.............: 7.53 GB

Video
Codec............: MPEG-2 Video
Resolution.......: 720x480
Bit rate.........: 6 745 Kbps
Frame rate.......: 23.976 fps
Color............: Color

Audio
Format...........: AC-3 DVD-Video
Channels.........: 6 channels, 2 channels  
Bit rate.........: 448 Kbps, 192 Kbps

Subtitles: English Broken link                                                                          
Language: Romanian 5.1, Romanian 2.0  
Menu: Yes (untouched)
Source: RETAIL DVD9 NTSC  All the credits goes to the original uploader - strangefan!
Extras:
.  Behind-The-Scenes Footage (10:56)
.  Deleted Scene (8:28)
.  U.S. Theatrical Trailer (1:50) and trailers for various Zeitgeist releases

Broken link

Scurta descriere in limba engleza si romana

Broken link
&A tour-de-force performance from Gheorghiu carries this 2013 drama along, but Radulescu provides the fine edge, noting how this lioness cloaks her selfish crusade in a plea for humanity.& - J.R. Jones, Chicago Reader

&A drama with a story as cold, merciless and inevitable as a tomb ...& - Manohla Dargis, New York Times

After the terrible news of a fatal car accident involving her son, a desperate mother will do anything in her power to set her child free.(IMDb)

Seeing a way to reassert control over her adult son's life when he faces manslaughter charges, an affluent Romanian woman sets out on a campaign of emotional and social manition to keep him out of prison, navigating the waters of power, corruption and influence. Child's Pose is based on the sense of loss of parents who have to send their children away-physically and psychologically. The parent-child relationship is re-assessed through a son in his 30s that wants to escape from his mother, who in turn wants to keep her adult son by her side. The mother's character is quite familiar, but this film is unique in that the director delicately portrays how the controlling mother wants to deny that her son is destined to leave her by following the characters' emotional flows and gazing at their twisted desires. Luminita Gheorghiu turns in an extraordinary performance in playing a mother struggling to &save& her son. Heading to the conclusion, the film shows that the unhealthy mother-son relationship is not that simple when it comes to matters of humane duty.(IMDb)

Broken link
Poziția copilului vorbește cu emoție, dar și cu umor, despre relația dintre o mamă dominatoare și fiul ei adult. Poziția copilului este un film despre traumele sufocării copiilor prin dragoste, despre amprentele pe care le lasă părinții asupra personalității copiilor. În același timp, filmul este o radiografie a &high-class-ului& românesc contemporan, vorbind despre trafic de influență și corupție la nivel mic în instituțiile de bază ale societății și extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.(cinemagia)

&Poziţia copilului& - ...de trei ori
Complexul Oedipian nu e un accident
Ultima ca importanţă (şi cronologie), dar semnificativă ca etichetă, era &poziţia copilului& din yoga, adoptată de Cornelia Făgărăşanu într-o secvenţă de meditaţie, spre finalul filmului - exclusă la montaj.
A doua, din aceleaşi puncte de vedere, ar putea fi poziţia copilului accidentat faţă de maşină. N-ar fi stricat şi o secvenţă de reconstituire (eventual artizanală, ca aceea de la masa din cafenea), care s-o puncteze - sau, poate, a existat, şi a căzut şi asta la montaj (căci din film s-a tăiat cam multişor, inclusiv din scenariu, ca să se poată înscrie în parametrii finali).
În sfârşit, a treia dar cea dintâi, adevărata poziţie a copilului, la nivel de conţinut şi subînţeleasă permanent, este aceea în raport cu mama sa exagerat de dominatoare - tema filmului. E o problemă umană larg răspândită şi deosebit de serioasă, adeseori soldată cu traume, tulburări de personalitate şi destrămări familiale.
E un lucru ştiut că artiştii se inspiră nu numai &din viaţă& la modul general (ăsta-i de-a dreptul un truism), ci adeseori din experienţe reale specifice, chiar trăite de ei înşişi. E normal ca întâmplările deosebite prin care trecem să-şi găsească expresia artistică - dar, dincolo de firescul situaţiei, se dezvoltă mari riscuri şi provocări. Într-o asemenea situaţie, autorul trebuie să facă efortul de a se distanţa de eul său iniţial (factorul individual), adoptând o atitudine obiectivă şi cu deschideri spre generalitate - în fond, problema centrală a artei: realizarea particularului, ca sinteză între individual şi general. Întâmplător, foarte recent m-am confruntat cu o situaţie similară, scriind un scenariu inspirat dintr-un eveniment petrecut în urmă cu trei luni. Persoana aflată la originea eroinei principale a protestat, temându-se că se vor dezvălui aspecte din viaţa ei personală, şi a trebuit să-i explic cât de mult intervenisem, transformând-o într-un personaj predominant imaginar al unei poveşti de ficţiune. Scopul acestui proces este nu numai protejarea legitimă a intimităţii, ci mai ales investirea produsului finit cu virtuţi artistice universal valabile.
O asemenea evoluţie a avut loc şi în raport cu &Poziţia copilului&: s-au făcut comentarii sceptice cu privire la faptul că Peter Călin Netzer s-a inspirat dintr-un accident rutier similar, comis de el cu ani în urmă, reproşându-i-se pretinsul &cinism& faţă de acea dramă. Or, tocmai pornind de aici se relevă calitatea de detaşare descrisă mai sus. Practic, nu ne interesează detaliile situaţiei reale, şi n-ar avea nici un rost să le scormonim, nu numai din discreţie, ci mai ales pentru că în film nu este vorba de evenimentul respectiv - şi nici chiar de cel ficţional. Accidentul de circulaţie implicat în poveste reprezintă doar factorul declanşator pentru a expune şi analiza adevăratul subiect: drama unei familii disfuncţionale ca urmare a tiraniei materne - din nou având la bază un model real, care la rândul lui nu importă la nivelul detaliilor personale. Călin Netzer şi Răzvan Rădulescu au început prin a conversa despre unele elemente comune din vieţile lor, le-a venit ideea de a le folosi într-un scenariu, şi în continuare au construit o poveste de viaţă care să comprime toate aspectele semnificative într-un răstimp de numai trei-patru zile.
O analiză detaliată a scenariului ar depăşi cu mult spaţiul propriu articolului de faţă, fiind de ajuns să menţionăm că Răzvan Rădulescu, cu profesionalismul său recunoscut (şi, totodată, deschis mereu spre formule novatoare) l-a articulat pe cât de precis, pe atât de subtil. Ceea ce vede spectatorul este un film dramatic, povestit cu dinamism şi susţinut printr-o regie sigură, scindată echilibrat între clasic şi insolit - astfel obţinându-se un film reprezentativ pentru actuala etapă &post-minimalistă&. În &Medalia de onoare& (2009), Peter Călin Netzer fusese mult mai conservator, evitând însă platitudinile şi formulele învechite, printr-o mare aprofundare a laturii umane şi o vădită iscusinţă narativă. Acum, îşi propune să experimenteze unele mijloace mai insolite, mai ales la nivelul imaginii şi al montajului - bazându-se cu temeinicie tot pe substratul omenesc solid, atât în concepţia personajelor, cât şi prin lucrul cu actorii.
Aşa cum am spus, tragedia (atât cea iniţială, cât şi cea din film) nu e decât un punct de pornire - lucru firesc, din moment ce hazardul luat ca atare este foarte ingrat artistic: prin însăşi natura sa accidentală, arbitrarul nu semnifică. În cazul de faţă, semnificativ este personajul central, care are doar un rol reactiv faţă de accidentul în cauză, dar a acţionat intens, decisiv şi traumatic asupra vieţii propriului său fiu (la rândul lui, adevăratul &copil& din film. Cornelia este mama de tip &maimuţă&, care din prea multă dragoste îşi îmbrăţişează puiul într-un mod strivitor, sufocant, ajungând să-l anihileze ca personalitate. Atitudinile ei de pe parcursul celor câteva zile ulterioare accidentului reconstituie drama unei întregi vieţi omeneşti - iar protagonista (deloc o &eroină&, cum e de la sine înţeles), relevă o complexitate rară, cu faţete multiple: sentimentalism, sensibilitate, cinism, autoritate, tupeu, opacitate, inconştienţă, şi aşa mai departe - toate, sub umbrela unui egocentrism suveran. Nu e de mirare că Luminiţa Gheorghiu a suscitat atâtea elogii, după ce a dat chip acestui personaj aşa de plin de &carne&, culoare şi adevăr. Toate trăsăturile enumerate mai sus sunt prelungite de actriţă prin detalii interpretative de o maximă expresivitate, dublată de un rafinament extrem, fără nimic din soluţiile facile care pot tenta în cazul unui personaj atât de ofertant, puternic şi multicolor, abordat în cheia unei satire sobre. Totodată, i se remarcă şi marea disponbilitate, după ce bogata ei carieră s-a constituit, în mare parte, din roluri oarecum mai monocrome fiecare în parte, deşi nu mai puţin consistente - de la Catrina din &Moromeţii& (1988 - Stere Gulea) până la Mioara Avram din &Moartea domnului Lăzărescu& (2006) şi &Aurora& (2010 - Cristi Puiu), doamna Jderescu din &A fost sau n-a fost& (2007 - Corneliu Porumboiu) sau doamna Radu din &Patru luni, trei săptămâni şi două zile& (2008 - Cristian Mungiu).
În jurul acestui pivot uman din centrul filmului gravitează toate celelalte personaje, începând cu fiul ei, Barbu - un Bogdan Dumitrache aşa cum îl ştim, substanţial cu discreţie, construind din accente şi tuşe economice portretul bărbatului forţat să rămână &copil&, timorat, exasperat, revoltat fără speranţă - de reţinut momentul când face o ultimă încercare de a-şi tempera mama, mărturisind totodată: &ştiu că nu înţelegi...& Mult mai restrâns, dar la fel de bogat în plan interior şi interpretativ, Florin Zamfirescu îl creează pe Aurelian, soţul care nu mai reuşeşte să scoată capul de sub papuc decât prin replici şi ironii acid-sterile - antologică secvenţa despărţirii din antreu, cu schimbul ei de replici simetrice, când atât fiul cât şi nevasta îi reproşează acelaşi lucru, dar de pe poziţii diametral opuse (fiecare, în raport cu celălalt). În schimb, se distinge puternic Ilinca Goia, o mare actriţă pe care cinematografia românească a subfolosit-o de-a dreptul scandalos: dialogul dintre Carmen şi Cornelia, premergător finalului, are o forţă tulburătoare, cu atât mai specială cu cât iese la iveală în contextul unei confruntări absolut calme în aparenţă, însă marcată de tensiuni mocnite, îndelung acumulate - ambele actriţe oferind un regal al mijloacelor de expresie minimale, la nivel de priviri, tresăriri abia perceptibile şi întonaţii subtile.
Portrete convingătoare mai oferă Vlad Ivanov, în Dinu Laurenţiu, şoferul implicat indirect în accident - o altă ipostază, oarecum şi mai perversă (tocmai prin faptul că e mai unsuros) a celebrului său Domn Bebe din &4,3,2&, Nataşa Raab, cu robusteţea ei dezinvoltă, în &Guţa&, mătuşa-mama-bunica-ce-o-fi - cum aruncă Mimi Brănescu, în discreta schiţă de portret a agentului Pricop - precum şi Adrian Titieni şi Tania Popa, creionându-i eficient, din doar câteva trăsături, pe cei doi oameni simpli şi marcaţi de suferinţă cărora le-a murit copilul; remarcabil momentul strângerii de mână din final, filmat de la distanţă, în oglinda retrovizoare a maşinii - atât de elocvent, ca limbaj corporal...
Aminteam mai sus de virtuţile speciale ale imaginii şi montajului. Directorul de fotografie Andrei Butică foloseşte o concepţie plastică elaborată, distribuind atent culorile, luminile şi umbrele într-o cheie de definiţie fidelă, după cum se remarcă mai ales în secvenţele din casă, cu acele clar-obscururi în tonalitate oranj de o falsă căldură, contrastând cu răceala aseptică a compoziţiilor din alte ambianţe. Îndrăzneţ şi incitant este montajul, în domeniul căruia Peter Călin Netzer a pornit cu intenţia de a încălca deliberat (dar perfect motivat) toate regulile, tăind în cele mai surprinzătoare puncte, pentru a era fărâmiţarea universului uman reprezentat, fracturile relaţiilor dintre personaje, caracterul abrupt şi accidentat al evoluţiei poveştii într-un asemenea context. Evident, meritul final îi revine Danei Bunescu, care a aplicat cu precizie şi competenţă instrucţiunile de ordin general ale lui Netzer, obţinând un discurs imagistic alert, permanent marcat de şocuri mărunte şi înnebunitoare. Se impune să menţionăm şi creaţia consacratei maestre a machiajului Dana Roşeanu, situată aici mai puţin în zona compoziţiei cât a corecţiei creative - de la părul blond cu şuviţe al Corneliei, care-i accentuează schismatic personalitatea, până la scoaterea lui Adrian Titieni şi Tania Popa din faciesurile lor cunoscute, spre a-i investi cu noi valenţe caracterologice, conform personajelor descrise mai sus.
Pe undeva, filmul poate trimite cu gândul la &4,3,2,&, prin folosirea estiei şi a pistelor deliberat nefinalizate - mai ales în trei secvenţe: &negocierea& aluzivă dintre Cornelia şi Dinu Laurenţiu, discuţia ei cu Carmen, ajunsă la dezvăluirile despre relaţia intimă a acesteia cu Barbu, sau momentul masajului, de un substrat incestuos implicit - spectrul Complexului Oedipian care planează asupra întregii drame. Fie şi numai din această perspectivă, &Poziţia copilului& îşi relevă adevăratele sensuri: Freud n-a vorbit despre accidente, ci despre realităţi umane imuabile şi profunde - oricât de incomode.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
4 martie, 2013, 16:09-17:38
Bucureşti, România

Premii:https://www.imdb.com/title/tt2187115/awards?ref_=tt_awd