Ora H / H Hour (1957)

General
Filename.........: Ivetici, Sinisa si Blaier, Andrei - Ora H (1957)
Container........: AVI
Duration.........: 49 min
Size.............: 688 MB

Video
Codec............: XviD
Resolution.......: 640x464
Bit rate.........: 1 845 Kbps
Frame rate.......: 25.000 fps
Color............: Black and White

Audio
Format...........: MPEG Audio
Channels.........: 2 channels
Bit rate.........: 128 Kbps  

Subtitles: None                                                                        
Language: Romanian 2 channels
Sorce: TVRIP


Broken link

Scurta descriere in limba engleza si romana

Broken link
“Ora H” (English: “H-Hour”) is a 1957 film adaptation of humourist Nicuţă Tănase's novella “Muzicuţa cu schimbător” (Romanian: “The chromatic harmonica”), a children's film directed by two late graduates from the Bucharest Institute of Theatre and Film, Andrei Blaier and naturalised Serbian Sinişa Ivetici [Sinisha Ivetich] (soon to die in 1968). Although built around a proletkult theme (the "parricide denounce", i.e. the denounce of a law-breaking relative by a young communist pioneer), the scenario is rich in both adventure and humour. The child actors interpret in a delicate fashion, while the directing by the two forementioned young filmmakers hints at the Italian Neorealist style. Filmed in Bucharest, “Ora H” features shots of historic places in the city, such as the former Grant bridge.

Broken link
„Filmul cultivă denunţul paricid. De reţinut ambianţa neorealistă care formează haloul dramei. Debut pentru «wunderkindul» filmului românesc, Vaeni, şi pentru frumoasa Silvia Popovici.” (Tudor Caranfil, Dicţionar de filme româneşti, 2002)

„(...) alţi doi debutanţi (...) sunt singurii care se sustrag forţei centrifuge şi încearcă un drum paralel cu al lui Iulian Mihu şi Manole Marcus. Sunt (...) absolvenţi ai institutului bucureştean (...): Sinişa Ivetici şi Andrei Blaier (în această ordine contra alfabetului pe generice) – lucrând în tandem şi cu două titluri în suită: «Ora H» (1957) şi «Mingea» (1959). (...) (O menţiune, aici, pentru prematur dispărutul Sinişa Ivetici (1926–1968). El face parte din grupul de refugiaţi politici din Iugoslavia «titoistă» – deocamdată în război rece cu blocul sovietic. Naturalizat în România, (...) Ivetici are un ascendent asupra lui Blaier, consemnat prin prioritatea de care se bucură pe generice, poate nu doar în virtutea vârstei – cu şapte ani în plus.)

Fără a se revendica de la programul avangardei, ba profitând tangenţial de favorurile acordate filmului de gen, prin faptul că fac filme cu copii, S. Ivetici şi A. Blaier optează totuşi pentru filmul dramatic şi cutează să intre manifest în trena neorealistică. Drumul filmului cu copii le e deschis de o tentatică anterioară, străină de o atare afiliere – o producţie nu numai cu, dar şi pentru copii, chiar propagandistic-pionierească, intens colorată politic de la titlu, fiind şi primul nostru film de ficţiune color: «Nufărul roşu» (1956) de Gheorghe Tobias (imaginea Ion Stoica). Nici «Ora H» şi nici «Mingea» nu sunt lipsite de un trend didactic-moralizator, care le plafonează în consecinţă. Dar apelul la copii e pentru tinerii Ivetici şi Blaier un reflex filmic vivant, ca în producţiile neorealiste, unde micii eroi sunt omniprezenţi – de la «I bambini ci guardano» al lui De Sica la «Feroviarul» lui Pietro Germi. Este un vehicol eminamente antiteatral, care ne conduce spre problemele adulţilor, în ambianţe urbane până acum şi mult timp de-acum încolo ignorate sau prohibite. În ciuda mizei modeste şi a inegalităţilor realizării, în «Ora H» irump, pentru prima dată într-un film românesc – fără machiaj, interpretaţi de actori sau de neprofesionişti – şoferi, lucrători la un atelier de reparaţii, cantonierul de la bariera de cale ferată, chioşcari, zarzavagiul al cărui coş cu mere sau cartofi e răsturnat pe o stradă în pantă. Vedem vechiul pod Grant, cheiul Dâmboviţei de sub fostul planşeu de beton, o stradă lăturalnică, poate din spatele unei fabrici, în fine cârciuma, unde tatăl micului erou întârzie la băutură şi îi prilejuieşte copilului un şoc moral rostit în gând: «Tata fură!». (În «Ora H», ora la care copiii îl vor împiedica pe tatăl unuia dintre ei să devină hoţ, avantajul iniţial îl constituie sursa literară a regizorilor adaptatori: nuvela «Muzicuţa cu schimbător» de Nicuţă Tănase – tânăr autor de proze scurte, umoristice, contrazicând moda epopeică –, unul dintre virtualii scenarişti pe care cinematografia nu va şti să şi-i câştige.) Gingăşia micilor interpreţi şi rafaelismul cam construit al Silviei Popovici (diriginta clasei) sunt contrabalansate prin punerea în ecuaţie, cu oarecare ostentaţie, a rudimentarităţii contextului social şi familial: masivitatea opacă, gesturile grosolane şi vocea stridentă ale tatălui-fur (interpret Sinişa Ivetici însuşi, care a debutat ca actor neprofesionist în rolul torţionarului din «La mare» şi va recidiva în «Mingea»). O tuşă nonconformistă a dizgraţiosului şi diformului se simte şi în galeria şcolarilor – unul e cu două capete mai înalt decât ceilalţi şi acuză un deficit cerebral pe măsură (în trupa infantă – un viitor realizator de film, C. Vaeni). Echipa de nu mai puţin de patru operatori – colegi de promoţie ai regizorilor, printre care Sergiu Huzum, viitorul colaborator al lui Lucian Pintilie (alături de Iulian Penescu, Gh. Dăncilă şi Peter Cristian) – conferă acestei optici alternative, în alb-negru contrastant, profilul imagistic de aceeaşi inspiraţie, surclasând şi prin aceasta celelalte pelicule de gen ale perioadei. Ca şi lucrarea de diplomă a absolvenţilor din anul precedent («La mare»), «Ora H» e finalizat în studiourile de la Buftea. Difuzat pe ecrane în anul de vârf 1957, se situează relativ sus în primul top valoric anual întocmit de critică, imediat după «Erupţia» şi «La moara cu noroc».” (Valerian Sava, Istoria critică a filmului românesc contemporan, vol. 1, 1999)