La Strada (1954)

General
Filename.........: La.Strada.1954.PAL.DVDR-SubZero
Container........: .iso
Duration.........: 108 min
Size.............: 4.35 GB

Video
Codec............: MPEG-2 Video
Resolution.......: 720x576
Bit rate.........: 5 555 Kbps
Frame rate.......: 25.000 fps
Color............: Black and White

Audio
Format...........: AC-3 DVD-Video
Channels.........: 2 channels  
Bit rate.........: 192 Kbps

Subtitles: Romana English     (Bulgarian and Russian subtitles was removed)                                                                              
Language: Italian 2.0
Menu: Yes - Russian (untouched)
Source: La.Strada.1954.DVD5.PAL.Subs.BG.EN.RU.Cine
Traducerea: Cosimo (traducere din limba italiana) - Multumim!
Adaptarea: raducalin1 @ SubZero Team

Descriere in limba InRomana

'Insist asupra faptului ca La Strada nu este nici mostra de film neorealist si nici o forma a vechii povesti romantioase de dinainte de razboi. Si asta pentru ca eu consider ca trebuie sa recunoastem fara rezerve la ce grad de intensitate poate acest film obsedant sa insemne o tranzitie in ceea ce priveste modul in care cinematografia italiana oglindeste spiritul si suferinta individului.' - Bosley Crowther - 1967

La Strada al lui Federico Fellini, unul dintre cele mai frumoase filme facute vreodata, este o pelicula care nu a fost difuzata niciodata dupa 1989 de vreun post TV romanesc, exceptand TVR Cultural, anul acesta. De altfel, motivele de a vorbi despre opera lui Fellini nu prea au existat in ultimii ani, dupa excelentul ciclu difuzat de Pro TV la inceputuri, filmele sale fiind foarte rare la TV. La Strada este practic filmul care l-a impus pe regizorul Fellini; pina atunci semnase doar comediile Seicul alb si I Vitelloni, deci, in 1954, Fellini se afla la inceputul unei lungi serii de filme magnifice si unice (caz rar, opera compusa aproape in totalitate din capodopere). Pentru cele doua roluri principale, Zampano si Gelsomina, Fellini i-a ales pe celebrul actor american Anthony Quinn si pe propria sotie, Giulietta Masina, cea care i-a ramas devotata pana la sfirsitul vietii. Peste trei ani, Fellini o va folosi din nou pe Giulietta Masina, in alt film impresionant, Noptile Cabiriei, iar ulterior, in 1965, o va mai distribui in Giulietta si spiritele, de un impact mai scazut. Nu exista cuvinte pentru a descrie felul in care joaca aceasta minune numita Giulietta Masina in cele doua filme, La Strada si Noptile Cabiriei. Filmele trebuie doar vazute pentru a va simti coplesiti de puterea artei de cea mai inalta valoare. In ceea ce priveste La Strada, nu va lasati derutati de incadrarea filmului ca opera a curentului neorealist. Filmul este in primul rind un film de Fellini, nu are nicio legatura cu dogmele teoretice si cu ideologia acestei miscari culturale italiene si, desi se refera la doua fiinte "umilite si obidite", are in plus o poezie si o frumusete care lipsesc celorlalte opere neorealiste (cu exceptia catorva filme ale lui De Sica). Pe Fellini nu-l intereseaza existenta dificila a muncitorimii italiene imediat postbelice, nu are de altfel nici un angajament ideologic, ci doar sa spuna o poveste despre sentimente si despre neintelegerea dintre doua fiinte umane. Sensibila si naiva Gelsomina il iubeste de fapt pe asprul Zampano, circar ambulant caruia i-a fost vanduta drept asistenta de catre familia ei saraca, dar acesta nu isi va depasi niciodata comportamentul brutal, pentru a face pasul necesar apropierii de fiinta care-l urmeaza precum un animal credincios. Este o poveste universala, care va sensibiliza oricind pe (aproape) oricine, nu se incadreaza in limitele stramte in care au lucrat majoritatea regizorilor italieni din acea vreme (de altfel Visconti si Antonioni abandoneaza imediat corabia care lua apa a filmului social, recte politic, pentru a-si gasi fiecare vocea proprie atit de inconfundabila, chiar si De Sica si Rossellini se indeparteaza de linia stricta a curentului). Pe de alta parte, in La Strada Fellini este deja Fellini, anumite secvente poetice si halucinatorii configurand stilul sau unic, care se va numi in istoria culturii drept "fellinian".(cinemagia)